Eliberarea luptei din viaţa voastră
 


Mesaj de la Jeshua prin Pamela Kribbe

22 Noiembrie 2007- Tilburg

Dragi prieteni,

Ne-am adunat astăzi aici pentru a vă aduce un mesaj de iubire şi de speranţă, văzând cât de multe dificultăţi experimentaţi în aceste timpuri. Eu, cel ce vă vorbesc, sunt Jeshua, dar azi reprezint cu putere aspectul feminin al energiei Christice.

În acest moment, care a început cam cu patru luni în urmă, există un aflux foarte mare de energie feminină în tărâmul pământului. Acest val de energie ajută la o nouă naştere, atât renaşterea voastră cât şi a pământului. Am dori să spunem un pic mai mult despre actualele evoluţii, care adeseori creează rezistenţă, lipsă de armonie şi nesiguranţă în voi.

Voi toţi sunteţi implicaţi într-o profundă transformare interioară. Aceasta a fost alegerea voastră conştientă. Era o dorinţă în inima voastră, încă înainte de a vă fi născut, de a curăţa trecutul şi de a face loc naşterii unei noi realităţi energetice pe pământ. Aţi ştiut dinainte că această viaţă vă va oferi cele mai mari oportunităţi pentru evoluţie şi vindecare. Aţi simţit, încă înainte de a începe această viaţă, că pământul va ajunge la sfârşitul unui lung ciclu al abuzului de putere şi distrugerii.  

Aţi fost parte a acestui ciclu, în timpul multor vieţi trecute pe pământ, şi voi ştiţi, la fel de bine ca pământul, că aţi ajuns la un punct de plecare, o oportunitate de a încheia ciclul şi a merge mai departe. Din acest motiv aţi dorit să vă naşteţi în această vreme şi timp, deoarece această oportunitate poate fi valorificată numai trăind pe pământ. Ciclul poate fi dus la capăt şi închis numai printr-o nouă reîncarnare şi integrarea energiilor întregului ciclu în timpul acestei vieţi. Vă mai minunaţi de ce este atât de greu uneori?

Chiar înainte de a putea intra în această misiune cu o minimă conştienţă, prima dată voi trebuia să vă naşteţi într-un corp uman, într-o personalitate care este parţial modelată de influenţe externe cum ar fi părinţii voştri, comunitatea şi societatea voastră. În timpul copilăriei voastre, în general aţi uitat cine sunteţi, fiind influenţaţi şi practic hipnotizaţi de convingerile şi anxietăţile celor care v-au educat. În general, voi aţi fost înconjuraţi de energii vechi şi sufocante, provenind dintr-o tradiţie dominată de frică şi inconştienţă. Energia originală a sufletului vostru s-a restrâns şi adeseori s-a ascuns pentru un timp.

Acum, intenţia voastră pentru această viaţă a fost de a vă ridica deasupra acestor restricţii şi de a vă elibera de ele, şi nu numai pentru voi înşivă, ci de a fi de asemenea un pod viu către un nou nivel de conştiinţă pe pământ. Sunteţi aici pentru voi înşivă, dar pe măsură ce creşteţi şi evoluaţi, voi ajutaţi la ridicarea conştiinţei omenirii. Voi sprijiniţi mişcarea pământului ca  fiinţă spirituală şi contribuiţi la evoluţia care afectează întregul vostru sistem solar şi dincolo de acesta.   

Dar pentru a fi o parte a acestei transformări şi a avea o contribuţie la ea, prima dată trebuia să vă încarnaţi într-o personalitate pământeană, cu toate poverile tradiţiilor în cârcă pentru a vă confrunta cu ele. Voi într-adevăr sunteţi războinici viteji. Vă iubim. Şi acum aţi ajuns la momentul în care, cu adevărat şi în modul cel mai profund, doriţi să vă eliberaţi de vechi. Voi nu mai puteţi sta în energia trecutului. Voi sunteţi în toiul durerilor facerii. Voi v-aţi renăscut în acest corp real în care aţi trăit de decenii, dar ca un nou Voi. Sunteţi de fapt în procesul reîncarnării din nou pentru câtva timp în acest trup, dar de această dată ca înaltul voi, expansivul voi care în mod conştient a vrut să fie aici pentru a valorifica oportunitatea de a-şi încheia ciclul.

Acum este dorinţa voastră de a lăsa cea mai profundă cunoaştere interioară, adevăratul vostru sine, să se nască pe pământ şi să se manifeste pe sine însuşi cu bucurie şi creativitate. Această radicală dar în acelaşi timp ‘predeterminată’ dorinţă v-a adus în locul în care sunteţi acum şi ştim că este dificil. Voi v-aţi întors pe voi înşivă cu susul în jos, fără a lăsa nici măcar o piatră neîntoarsă şi celorlaţi le poate părea că voi mergeţi într-un ritm bătut de un toboşar invizibil.

O uriaşă bătălie se dă în voi între vechi şi nou. Voi purtaţi vechiul către mormântul său, dar înainte de a o putea face voi trebuie să vă uitaţi în ochii lui şi să vă împăcaţi cu el. Altfel nu se va odihni în pace. Deci va trebui să-l înfruntaţi şi să acceptaţi întunericul din voi şi din lume, înainte de a vă putea ridica deasupra lui şi a vă elibera. Nu există lucruri cu adevărat întunecate, dar când vă simţiţi traşi în jos de emoţiile grele ale durerii, fricii şi mâniei vi se pare că aţi avea de-a face cu demonii întunericului. Oricum, aproape întotdeauna voi trebuie să vă confruntaţi cu propria voastră rezistenţă pentru a privi în ochi aceşti demoni, pentru a-i înfrunta şi a-i accepta ca prezenţe viabile. Ei sunt o parte a voastră, partea care a fost rănită, frustrată şi ghidată greşit. Ei vă strigă ca să-i recunoaşteţi şi să-i înţelegeţi! Voi sunteţi ghidul, nu duşmanul lor! Dacă le opuneţi rezistenţă, ei vor bate chiar mai tare la uşa voastră. Numai dacă-i îmbrăţişaţi cu iubitoarea voastră compasiune, ei îşi pot găsi pacea şi se pot odihni în tihnă.

Pe măsură ce treceţi prin acest imens proces de purificare făcând faţă demonilor voştri interiori şi făcând loc pentru nou, corpul vostru va fi afectat de mişcările conştiinţei voastre. Acesta poate reacţiona în moduri ciudate, provocându-vă disconfort şi durere, dar în general, toate trec. Face parte din procesul de purificare. Emoţional, voi treceţi prin maxime şi minime şi sunteţi puşi faţă în faţă cu frici adânci şi îndoieli şi tot ceea ce vă este familiar pare a vă scăpa din mână la un moment dat. Trebuie să vă eliberaţi de toate acestea. Nu există echilibru între vechi şi nou. Este un început cu adevărat nou. Singura busolă după care vă puteţi lua este propriul vostru suflet. În special voi, lucrătorii în lumină, care suneţi pionierii, veţi găsi puţin - sau deloc - sprijin şi recunoaştere la cei din jur. Va trebui să vă bazaţi pe voi înşivă. Voi ştiţi în adâncul vostru unde vă este locul. Aţi planificat asta înainte de a vă naşte. Cunoaşterea voastră înnăscută şi instinctele în acest domeniu vă vor aduce acasă.  

Ca oameni pe pământ voi aţi fost hipnotizaţi de sistemul de credinţe colectiv şi de energia traumatizată care înconjoară pământul. Noţiunea umană colectivă despre viaţă cultivă ideea
că viaţa presupune luptă şi suferinţă. ”Trebuie să luptaţi pentru a supravieţui, nu trebuie să aveţi încredere în confraţii voştri umani, trebuie să fiţi vigilenţi tot timpul.” Toate aceste credinţe şi structuri emoţionale ies acum la suprafaţă, mai ales acum când vreţi să vă eliberaţi de ele. Pe măsură ce vreţi să aveţi încredere şi să capitulaţi, obiceiurile voastre generate de neîncredere şi control îşi iţesc capul şi protestează. Pe măsură ce vreţi să vă deschideţi şi să vă exprimaţi inspiraţia voastră cea mai adâncă, frica de respingere pare să vă blocheze şi să vă reducă la tăcere. O mulţime de conflicte interne se produc, cauzând tulburare în minţile şi inimile voastre. Vechile tipare gând nu mor atât de uşor, deoarece ele sunt încorporate în modul vostru de a fi.  Acesta este un proces gradual şi voi vă mişcaţi înainte. Cheia ca să vă reamintiţi este că nu puteţi depăşi vechiul prin luptă sau bătălie.
 

Eliberarea de luptă

Voi aţi trecut prin multe vieţi pe pământ în care lupta a fost al doilea vostru prenume. De multe ori aţi încercat să aprindeţi lumina conştiinţei pe pământ şi mulţi dintre voi aţi fost inspiraţi de energia Christică în orice formă a luat. Voi aţi fost profund impresionaţi de viziunea sa proprie pentru o lume mai bună, bazată pe egalitate, pace şi armonie. În acelaşi timp voi eraţi profund implicaţi în luptă: adeseori aţi simţit că voi sunteţi diferiţi, şi a trebuit să vă găsiţi propriul vostru drum în viaţă. A trebuit să vă luptaţi pentru a vă înţelege pe voi înşivă, şi apoi să vă exprimaţi  într-o lume, care din nou, părea că merge într-un ritm bătut de un toboşar diferit. Aţi fost ”străini” cum s-ar spune, înaintea timpului, şi în multe vieţi aţi fost persecutaţi şi respinşi violent pentru modul vostru diferit de a privi lucrurile. Prin urmare, lupta şi spiritualitatea par a merge mână în mână pentru voi.

Ceea ce vi se cere acum este să renunţaţi la luptă. Acesta este un timp diferit. Este timpul vostru. Voi nu sunteţi aici pentru a vă lupta sau a vă apăra sau a convinge pe cineva. Voi sunteţi aici pentru a vă elibera şi pentru a vă preda naşterii Voastre, a Sinelui vostru măreţ care aştepta ca aceasta să se întâmple.

Mulţi dintre voi simţiţi acum multă luptă şi rezistenţă în viaţa voastră, că lucrurile nu decurg cu uşurinţă. Ceea ce voi trebuie să faceţi este să coborâţi şi mai adânc în interiorul vostru şi să vă relaxaţi în acea nelimitată Fiinţă Interioară care nu este din această lume. Energia sufletului vostru vă este disponibilă şi ea vă poate ajuta să vă reamintiţi de ce sunteţi aici acum. Amintiţi-vă cât de clar ştiaţi, înainte de a plonja în această viaţă, că această viaţă va fi una profundă şi plină de sens, inclusiv frustrările şi dificultăţile. Amintiţi-vă că aţi venit aici nu pentru a vă lupta ci pentru a vă elibera de orice luptă şi pentru a vă întoarce Acasă. Acasă este în aici şi acum, acolo unde conştiinţa voastră sălăşluieşte. Oriunde aţi fi, o să aveţi posibilitatea de a vă elibera şi a renunţa la luptă. Puteţi accepta asta chiar acum acolo unde sunteţi, şi renunţaţi la orice aşteptări. Acesta este cel ce sunteţi acum. Fiţi alături de voi şi consolaţi-vă ştiind că sunteţi foarte aproape de ceea ce aţi venit să faceţi aici.

Pentru a ajunge acolo, trebuie doar să renunţaţi la rezistenţa voastră, la ideea că trebuie să ajungeţi undeva prin luptă. Voi sunteţi atât de legaţi de ideea de creştere prin durere încât chiar credeţi că faceţi o treabă bună atunci când suferiţi şi încercaţi şi munciţi din greu pentru creştrea voastră spirituală. Totuşi, mai ales atunci când vă confruntaţi cu energii grele şi dense din trecut, soluţia este să găsiţi un loc liniştit în interior.  Nu este vorba despre ”a face ceva” ci de a vă retrage într-un punct neutru, de conştientizare neutră, ”doar a fi”.  Din acel punct, priviţi-vă pe voi înşivă şi nu încercaţi să vă schimbaţi. Permiteţi-vă doar să fiţi.

Unul din lucrurile care este încă agăţat de voi de la ultimul vostru ciclu de viaţă pe pământ este o puternică energie masculină orientată spre ”a face”. Adeseori voi aţi fost ”războinici ai luminii” care, cu mare ardoare şi pasiune, au vrut să schimbe lucrurile în mai bine. Aţi fost şi un pic cam aroganţi atunci. Ceea ce i se cere acum energiei masculine orientate spre acţiune este să se liniştească şi să intre într-un nou echilibru cu partea feminină. Aspectul feminin în acest context este purtătorul luminozităţii, uşurinţei şi bucuriei. Ea vă spune să urmaţi fluxul sentimentelor voastre, să nu vă concentraţi atât de mult pe rezultate cât pe ceea ce simţiţi a fi bine pentru voi acum.

Admiterea energiei feminine va ridica problema modului în care fluxul de a da şi fluxul de a primi se raportează una la cealaltă în viaţa voastră. Puteţi face ceea ce consideraţi că este bine pentru voi şi nu ceea ce alţii se aşteaptă să faceţi sau ceea ce exigenţele voastre interioare vă impun? Puteţi într-adevăr să aveţi grijă de voi înşivă şi să vă oferiţi tot ceea vă doriţi de la viaţă? Aceasta nu este o întrebare tipică pentru un lucrător în lumină. Voi aţi fost extrem de focalizaţi pe lumea exterioară, aşteptând ca ea să se schimbe, să evolueze, etc.

”Care este misiunea mea pe pământ?” şi ”Cum pot contribui la o lume mai bună?” acestea sunt întrebările voastre preferate. Şi adeseori voi abordaţi aceste probleme cu o atitudine războinică care a devenit a doua voastră natură. Ideea că voi sunteţi aici şi pentru a vă hrăni pe voi înşivă, de a vă bucura şi de a curge cu fluxul vieţii este greu de înghiţit pentru majoritatea dintre voi. Dacă recunoaşteţi asta, înseamnă că în viaţa voastră există un dezechilibru între a da şi a primi. Voi daţi prea mult.  

Dacă daţi prea mult, lucrând pentru binele altora şi vă simţiţi deosebit de responsabili pentru nevoile lor, voi adeseori vă luptaţi şi ”faceţi” prea mult. Aveţi probleme în a primi şi pierdeţi din vedere propria voastră umanitate. Probabil veţi sfârşi prin a vă simţi frustraţi şi goi. Pentru a echilibra energia masculină şi energia feminină, voi aveţi nevoie să curgeţi în acel flux de viaţă în care vă simţiţi inspiraţi şi plini de bucurie făcând ceea ce faceţi fără a vă simţi presaţi să o faceţi. Sentimentul de a fi presaţi vă semnalizează faptul că nu sunteţi liberi, că sunteţi ataşaţi de rezultate. Ori de câte ori simţiţi o presiune, retrageţi-vă şi rămâneţi în linişte.

Mai ales în aceste luni, de fapt pe toată durata celei de-a doua jumătăţi a lui 2007, foarte multe se mişcă la nivel interior pentru lucrătorii în lumină şi poate fi greu să vă găsiţi modul corect de a vă exprima şi manifesta. În loc să încercaţi, să vă luptaţi şi să forţaţi într-un astfel de moment, este mai uşor, mai facil, mai înţelept să rămâneţi calmi şi să nu faceţi prea multe. Doar simţiţi ce se întâmplă în interiorul vostru. Această renaştere prin care treceţi vă solicită foarte mult pe toate nivelele, emoţional, mental şi fizic, aşa că probabil nu este momentul să vă exprimaţi prea expansiv în lumea exterioară. Aici cheia este capitularea, şi de fapt asta este ceea ce presupune energia feminină. 

Sunteţi pe drumul cel bun şi vă putem asigura că aceste schimbări prin care treceţi cu greu pot merge mai repede decât merg acum. Mai ales când vă simţiţi blocaţi şi nimic nu pare să meargă bine, la nivel interior au loc schimbări mari. Aveţi încredere şi din nou, încetaţi să vă analizaţi tot timpul! Curgeţi cu fluxul şi aveţi încredere.

Gândiţi-vă la procesul naşterii fizice a unui copil. Forţele primare ale naturii ghidează acest proces. Voi nu puteţi controla aceste forţe, nu puteţi decide când va avea loc următoarea contracţie, dar ceea ce puteţi face este fie să-i opuneţi rezistenţă fie să vă abandonaţi ei. A vă abandona ei înseamnă să-i permiteţi durerii provocate de contracţie să treacă prin voi şi să aveţi încredere că ea va dispare în curând şi veţi putea respira din nou. Ceea ce puteţi face este să vă aliniaţi fluxului interior al sentimentelor voastre şi astfel să faceţi ca întregul proces să decurgă mult mai uşor şi mai blând. Deci, în loc să vă judecaţi dintr-un punct de vedere exterior, să vă apreciaţi după tot felul de aşteptări şi cerinţe, simţiţi ceea ce se întâmplă cu adevărat în interiorul vostru. Simţiţi adevărul situaţiei şi vedeţi în ce măsură realitatea voastră exterioară reflectă în mod adecvat acest lucru.

Acum aş vrea să vă invit să călătoriţi cu mine pentru  o vreme. Aş vrea să vă iau cu mine într-o realitate viitoare care v-ar putea ajuta să vă simţiţi mai relaxaţi şi încrezători în Acum. Doar călătoriţi cu mine în imaginaţia voastră. Vom vizita Noul Pământ.
 

Vizitarea Noului Pământ 

Noul Pământ este o realitate energetică care câştigă treptat tot mai mult teren mulţumită muncii voastre interioare. Acum haideţi să intrăm în această lume şi să ne lăsăm atraşi în energia ei. Imaginaţi-vă că vă plimbaţi printr-o pădure minunată cu copaci bătrâni şi frumoşi şi o briză blândă vă mângâie pielea. Simţiţi cum poverile trecutului, poverile din prezent v-au căzut de pe umeri. Sunteţi o altă persoană. Sunteţi deja născuţi pe Noul Pământ. Vă simţiţi uşori, cu o cunoaştere interioară clară şi vă daţi seama că totul are o semnificaţie. Aţi învăţat din toate prin câte aţi trecut, iar sufletul vostru a devenit profund şi înţelept din cauza asta. Vă simţiţi uşori şi liniştiţi şi inima voastră este deschisă într-o anticipare voioasă. Vă bucuraţi de natură şi când simţiţi pământul sub picioare, aveţi un sentiment de pace şi de calm. Ceva s-a schimbat pe planetă. Oamenii au învăţat acum să trăiască în armonie cu natura.

Acum vă apropiaţi de o aşezare, o mică comunitate, într-o zonă deschisă care se îmbină în mod natural cu pădurea. Acesta este locul în care trăiţi. Simţiţi cum vi se deschide inima când vă daţi seama cu cine locuiţi acolo. Sunt prietenii voştri şi sufletele voastre pereche. Rudenia voastră e veche, v-aţi întâlnit în multe vieţi şi sunteţi ca fraţii şi surorile. Întotdeauna este o binecuvântare să fiţi cu ei. Nu trebuie să vă prefaceţi sau să vă ascundeţi de ei, puteţi fi pur şi simplu voi înşivă. Vă înţelegeţi cu uşurinţă între voi şi vorbiţi aproape telepatic folosind foarte puţine cuvinte.    

Aveţi casa voastră acolo. Aruncaţi o privire. Undeva în acel loc este un locşor numai pentru voi în care mergeţi acum şi observaţi cîteva detalii ale casei voastre. Este mare sau mică, din ce materiale este făcută, şi mai ales....cum simţiţi casa? Pământul v-a oferit materialele pentru a o construi. Simţiţi cum culorile, materialele şi priveliştea vă hrănesc. Această casă este o extensie energetică a voastră. Ori de câte ori simţiţi nevoia să vă retrageţi, staţi în această casă. Aceasta vă permite să intraţi într-o legătură profundă cu propria voastră Fiinţă în timp ce sunteţi ocrotiţi de pământ.  

Acum haideţi să aruncăm o privire asupra grupului din care faceţi parte. În mijlocul acestei aşezări este o piaţă unde oamenii se întâlnesc şi se reunesc pentru activităţi comune. Acest loc are ”energia lui împreună” şi ceva se întâmplă chiar acum acolo. Haideţi să vedem despre ce e vorba. Vă apropiaţi de piaţă cu un sentiment de curiozitate iar oamenii vă urează bun venit cu un zâmbet deschis şi plin de iubire. Este un cerc mare de oameni care vă aşteaptă cu braţele deschise, iar doi dintre ei vă fac imediat loc ca să puteţi participa şi voi. Simţiţi o energie profundă şi vibrantă care străbate acest grup din care faceţi şi voi parte. Simţiţi unitatea, comuniunea şi bucuria care v-au adus împreună. Voi sunteţi acum locuitorii Noului Pământ şi aveţi multe de făcut aici. Sunteţi angajaţi în diferite activităţi, în domeniul construcţiilor, în agricultură, comunicaţii, în domeniul sănătăţii, în orice domeniu vă doriţi. Dar toate activităţile se desfăşoară pe fondul unei armonii omniprezente. Nu luptă, ci pace. În acest moment vă lăsaţi conduşi de intuiţia voastră. Există, deasemenea, mult loc pentru joacă şi relaxare.

Aici sunteţi împreună şi puteţi simţi cum fiecare dintre voi a trecut prin procesul renaşterii pe care l-am descris astăzi. O identitate veche i-a făcut loc unei noi prezenţe. Sunteţi născuţi în lumina Noului Pământ.

Şi acum auziţi o chemare care vine spre voi. Aşa cum staţi acolo, cu fraţii şi surorile voastre, auziţi o chemare a vechiului pământ care vă strigă. Este chemarea voastră, din prezent, în timp ce stăm aici acum. Aşa cum sunteţi reuniţi aici, simţindu-vă obosiţi şi epuizaţi uneori de intensitatea procesului renaşterii voastre, puteţi cere iubire şi sprijin viitorului vostru sine şi familiei sufletului vostru. Voi cei din viitor puteţi simţi această chemare şi puteţi trimite iubire şi înţelepciune vechiului voi. Închideţi ochii şi faceţi acest lucru pentru un moment. Fiţi acel viitor voi şi trimiteţi iubire prezentului voi. Şi puteţi simţi că energia grupului din acea viitoare realitate ştie exact de ce aveţi nevoie chiar acum, pentru că ei au fost voi şi au trecut prin acea noapte neagră a sufletului.

Acum schimbaţi perspectiva şi întoarceţi-vă în prezent. Treceţi de partea celui ce primeşte. Acceptaţi lumina şi alinarea de la familia voastră de suflet şi bucuraţi-vă că voi într-adevăr ”aţi făcut-o”. Simţiţi respectul pe care vi-l poartă pentru că voi sunteţi printre cei care au perseverat şi v-aţi păstrat încrederea în voi înşivă în timp ce dădeaţi naştere Noului Pământ. Întrebaţi-vă viitorul vostru sine dacă are vreun mesaj pentru voi. Ce este pentru voi important să ştiţi chiar acum? Lăsaţi ca răspunsul să vină spre voi, liber, cu uşurinţă. Nu este nevoie de cuvinte, sau imagini, doar simţiţi energia. Vizualizaţi cum viitorul vostru sine vă ia de mâini şi vă priveşte adânc în ochi transmiţându-vă speranţă şi încredere în voi. Simţiţi cum puteţi  capitula cu adevărat, curge cu fluxul contracţiilor acordându-vă timpul necesar să integraţi şi să împământaţi noile energii.

Noi credem în voi! Alegeţi-vă o zi la un moment dat în care îndrăzniţi să fiţi cu adevărat drăguţi şi blânzi cu voi înşivă. De îndată ce deveniţi duri cu voi înşivă, prin a fi nerăbdători şi critici cu voi înşivă, voi alunecaţi înapoi în vechea energie a luptei. Puteţi să o eliberaţi acum, a sosit momentul blândeţii şi bunătăţii faţă de voi înşivă. Fiţi imaginea compasiunii pentru voi înşivă şi strălucirea voastră va fi o binecuvântare şi pentru ceilalţi. Fiţi îngerul care sunteţi şi toate celelalte îşi vor găsi locul.      

© Pamela Kribbe
www.jeshua.net



Lijn in regenboogkleuren